Growing up is good

Azi de dimineata m-am intalnit pe strada cu Tode si la pranz am mancat cu ea si cu Robert. Don't worry, nu transform blogul asta intr-un jurnal stupizel. Stiu ca poate nici nu o stiti pe Tode. Dar problema e ca eu o stiu si asta e blogul meu, asa ca... Dupa cum spuneam, o stiu pe Tode de cand era anul 1, de vreo 5 ani cum ar veni. Drumurile noastre s-au incrucisat destul de des de atunci si imi place sa cred ca ne revedem cu placere atunci cand o facem. Eh, nu o mai vazusem pe Tode de vreo 4-5 luni, ocupati cu treburi si vacante. Si azi la masa am realizat cat a crescut in astia 5 ani. Ea a fost bobocul cu care am vanat eu firme pentru Forum, o fetita care doar ce luase bacul si care era uimita si incantata de Bucuresti, de metroul din Pipera si de niste firme obscure de care trageam noi sa ne dea bani. Ingenuitatea e pentru mine o calitate, dar in cantitati mari poate fi rea pentru cel care o poseda si care se poate trezi ca primeste cateva lectii de viata intr-un mod foarte dur. Azi, dupa atatia ani, aveam langa mine o femeie care tocmai se mutase in noul ei apartament, asteptand sa inceapa munca la noul job. Dar, cel mai important, am vazut pe cineva care stie ce poate sa astepte de la viata si ce trebuie sa ia singur de pe raft, fara sa fi pierdut insa din naturaletea despre care vorbeam. Toata povestea asta pentru a ajunge la o singura concluzie: oamenii inteligenti nu au nevoie sa si-o ia personal in barba. Ei invata din experienta altora si reduc vanataile la strictul necesar.

Pentru azi: