What a day...

Din cand in cand exista zile asa, un pic mai speciale. Zile care incep cu o dubita parcata pe trotuar care da cu spatele exact cand treci tu pe acolo. Dupa ce reusesti sa te feresti la milimetru, te duci la sofer sa ii zici vreo doua de bine si vezi ca de fapt dubita e goala, ca a fost parcata gresit in panta si acum a luat-o la vale si se indreapta vertiginos spre masinile care sunt oprite la semafor. O tii cat poti de tare si, desi dubita te trage dupa ea, reusesti sa o incetinesti, iar intr-un final chiar sa o opresti la jumatate de metru de masina unui nene care te priveste buimac. Zile care continua monoton, presarate din cand in cand cu intrebari de "te-ai gandit ce faci de la toamna?"... Cand, satul de cele 30 de grade din birou te hotarasti sa te duci sa lucrezi acasa. Unde, la ora 5 jumate, cuptorul magic cumparat anul trecut se opreste in plina pregatire a cinei si refuza sa mai porneasca (adevarul e ca tot dadea semne de cateva saptamani), asa ca incarci monstul de 40 de kile in masina si pornesti spre magazin sa ti-l repare. Evident ca la magazin cuptorul functioneaza perfect, iar nenea rade de tine, dar il lasi totusi sa il verifice si sa ii schimbe un bec ars. Zile care se termina cu o cina rapida, astfel incat sa poti ajunge la timp la cursul de dans, unde proful te distruge efectiv timp de 2 ore jumate, cu o serie de figuri care se leaga nu doar una de alta, ci si de alte figuri pe care ti le-a aratat ieri (sau acum cateva luni, nici nu mai stii cat a fost de atunci), asa ca iesi de la sala stors de orice urma de energie si te tarai pana acasa unde tot ce mai poti face e sa te dusui rapid si sa adormi citind un articol despre optical switching.

Brussels

Pentru ca duminica m-am intors din Japonia cu multe chestii de povestit, iata ca astazi scriu in fine ceva. Dar cum inainte de a merge la Kyoto am fost la Bruxelles, iar cronologia imi este foarte draga, o sa incep cu amintirile care mi-au ramas din Regatul Belgiei, asezate frumos in pagina, cu liniuta.

- in orice epoca anterioara secolului XX, o tara in situatie Belgiei de azi ar fi in razboi civil. In ziua noastra insa, oamenii nu mai au nici macar curajul de a porni cu furci si topoare impotriva celor pe care ii urasc, asa ca situatia tarii se rezuma la doua jumatati care se detesta teribil si care se ataca barbateste in mass-media si in parlament
- flamanzii nu numai ca au o parere proasta despre valoni, dar au o parere si mai proasta despre francezi, principala problema fiind ca "francezii sunt lenesi". Cred ca acelasi sentiment l-am recunoscut si printre elvetieni (asa e Stef?)... Si mi se pare oarecum ciudat, pentru ca atat belgienii cat si elvetienii nu au produs nimic semnificativ pentru restul globului in afara de jucatori de tenis, ceasuri si ciocolata. Nu prea inteleg cum vine treaba asta cu "noi suntem mai buni decat ei, dar putem numara pe degete toate reperele culturale si stiintifice pe care le-am creat".
- am stat la un hotel genial, probabil cel mai frumos de pana acum, Hotel des Colonies
- orasul m-a surprins foarte placut, probabil pentru ca toti cei care imi vorbisera despre el o facusera intr-un mod negativ. Am avut suficient de mult timp sa vizitam (mai ales eu), asa ca am gasit multe locuri extrem de interesante. Plus ca vremea a fost geniala pentru luna mai.
- Grand Place este oficial cea mai frumoasa piata pe care am vazut-o
- am mancat faimoasele sandwichuri belgiene si la fel de faimosii cartofi prajiti, totul asezonat cu faimoasa bere belgiana, fara sa fiu foarte impresionat. Adica nah, a fost bun, dar raman tot cartofi prajiti cu friptura si bere.
- La Belle Maraichère este un restaurant care trebuie neaparat incercat daca ajungeti in zona (chiar daca e un pic cam scump)
- am asistat la prima parada gay din viata mea. Nu inteleg conceptul, nu inteleg scopul, nu inteleg organizarea.
- am incercat sa vizitez Parlamentul European, dar era ascuns dupa o gara, asa ca m-am multumit cu imprejurimile, respectiv parcul Leopold si "une baraque à frites" foarte cunoscuta. M-am tot uitat dupa idolii mei Jiji si EBA, dar au fost de negasit.
- e amuzant sa vezi o multime de oameni imbracati la 4 ace asezati langa o baraca mancand cartofi prajiti in pauza de masa.
- am fost la muzeul automobilului si am aflat ca belgienii chiar faceau masini pe la 1920...
- am zarit un restaurant romanesc in centru si am intrat intr-o alimentara romaneasca undeva intr-o suburbie la capatul metroului de unde am cumparat savarine si ciocolata Laura cu crema de caise.
- mi s-a parut de necrezut faptul ca o strada intreaga vestita pentru restaurantele sale (rue des Bouchers) a fost practic preluata de magrebieni, care au transformat-o intr-o serie de terase de calitate indoielnica in care meniul este insotit uneori de propuneri interesante de sex online.
- nu am mancat varza de Bruxelles, nici ciocolata belgiana, nici Speculoos.

Cam asta ar fi marturia mea despre orasul detestat atat de valoni cat si de flamanzi, capitala unei tari dezbinate si divizate, dar caruia i se potriveste ca o manusa rolul de "capitala a Europei".

Si pentru ca Irinuca se arata nerabdatoare, cantecelul i se dedica.