What a day...

Din cand in cand exista zile asa, un pic mai speciale. Zile care incep cu o dubita parcata pe trotuar care da cu spatele exact cand treci tu pe acolo. Dupa ce reusesti sa te feresti la milimetru, te duci la sofer sa ii zici vreo doua de bine si vezi ca de fapt dubita e goala, ca a fost parcata gresit in panta si acum a luat-o la vale si se indreapta vertiginos spre masinile care sunt oprite la semafor. O tii cat poti de tare si, desi dubita te trage dupa ea, reusesti sa o incetinesti, iar intr-un final chiar sa o opresti la jumatate de metru de masina unui nene care te priveste buimac. Zile care continua monoton, presarate din cand in cand cu intrebari de "te-ai gandit ce faci de la toamna?"... Cand, satul de cele 30 de grade din birou te hotarasti sa te duci sa lucrezi acasa. Unde, la ora 5 jumate, cuptorul magic cumparat anul trecut se opreste in plina pregatire a cinei si refuza sa mai porneasca (adevarul e ca tot dadea semne de cateva saptamani), asa ca incarci monstul de 40 de kile in masina si pornesti spre magazin sa ti-l repare. Evident ca la magazin cuptorul functioneaza perfect, iar nenea rade de tine, dar il lasi totusi sa il verifice si sa ii schimbe un bec ars. Zile care se termina cu o cina rapida, astfel incat sa poti ajunge la timp la cursul de dans, unde proful te distruge efectiv timp de 2 ore jumate, cu o serie de figuri care se leaga nu doar una de alta, ci si de alte figuri pe care ti le-a aratat ieri (sau acum cateva luni, nici nu mai stii cat a fost de atunci), asa ca iesi de la sala stors de orice urma de energie si te tarai pana acasa unde tot ce mai poti face e sa te dusui rapid si sa adormi citind un articol despre optical switching.