Tara de unde rasare soarele

Am intarziat un pic postarea despre Japonia. Si pentru ca am o groaza de alte chestii de facut, dar mai ales pentru ca imi imaginam reactiile de "du-te bah de aici, tie nu iti place nimic" in cazul in care scriam ca nici Japonia nu m-a impresionat. Asa ca am preferat sa se mai aseze amintirile si sa mai dispara din saturatia produsa de mancarea japoneza. Cum in week-end m-am surprins poftind la o frigaruie japoneza, am hotarat ca e momentul sa va povestesc, fie ce-o fi.

Ca sa fie clar de la inceput, ce o sa scriu se refera doar la Kyoto, am inteles ca alte orase mai mari, gen Tokyo sau Osaka sunt foarte diferite. Iar trenul care m-a dus de la aeroportul din Osaka pana la Kyoto si ale carui sine treceau efectiv pe deasupra oceanului pare sa confirme aceasta teorie.

Kyoto asadar este orasul turistic prin excelenta. Fosta capitala a imperiului pentru secole bune este considerata locul unde s-au nascut cultura si traditiile japoneze. Si aici vine surpriza. Pentru ca la Kyoto, leaganul civilizatiei nipone, nu prea e mare lucru de vizitat. Bine, aici ii exceptam pe fanii neconditionati ai templelor budhiste sau ai sanctuarelor shintoiste, care ar fi extrem de satisfacuti de sutele (fara exagerare) astfel de "biserici". Pentru un om normal, vreo 4-5 temple sunt suficiente ca sa iti faci o idee, asa ca noi in ultima zi am ajuns sa vizitam muzeul locomotivei cu abur (aveam de ales intre asta si muzeul manga). Ceea ce este cel mai aiurea la toate templele, resedintele si palatele din Kyoto este ca sunt toate la fel. Niste casute de lemn, cu faimoasele acoperisuri japoneze din coaja de bambus, cu tatami pe jos si cu obloane de jur imprejur, care pot crea orice atmosfera de la celula la terasa. E ok, interesant, dar atunci cand nu ai nici urma de mobila, iar singurele chestii care fac diferenta sunt desenele de pe pereti, si alea destul de discrete, iti trebuie o pasiune foarte mare pentru a vizita iar si iar aceeasi chestie in diverse locuri. In afara de asta, orasul e un adevarat dezastru arhitectural dupa standardele europene, cu mici temple incadrate de cladiri cu 5-6 etaje si cu multe blocuri care la noi s-ar numi "comuniste". Asta, plus reteaua electrica agatata pe stalpi dadea uneori senzatia de Romania (doar ca peisaj, despre oameni mai jos)...

Cam asta pentru cei interesati de obiectivele turistice. In rest, ca atmosfera, Kyoto nu pare foarte diferit de un oras european mediu ca marime. Cu mici exceptii lumea se imbraca la fel, poate fustele fetelor fiind ceva mai scurte si costumele barbatilor ceva mai prezente. Magazinele normale se inchid pe la 6, iar in zonele comerciale pe la 8. Bine, spre deosebire de Franta cel putin, exista ideea de magazin alimentar deschis non-stop. Lumea mananca mai devreme seara, noi cand am iesit dupa 8 in timpul saptamanii am ramas ultimii clienti. Nu exista ideea de terasa, nici un bar/restaurant nu pune mese in strada si am cautat jumatate de ora sa gasim un loc unde sa putem bea o bere pe la ora 6. Mancarea e diferita in sensul ca este gatita altfel decat in Europa, dar nu mi-a fost greu sa identific ceea ce mananc. Ceea ce mi s-a parut interesant este ca fiecare restaurant e specializat intr-o chestie si serveste doar chesta aia. Asa ca trebuie sa te hotarasti mai intai ce vrei sa mananci si abia pe urma sa alegi restaurantul.

Daca orasul nu a fost extraordinar ca atmosfera si arhitectura, civilizatia si educatia oamenilor m-a surprins, chiar venind incarcat cu povesti recente post-Fukushima. Nimic nu ma pregatise insa pentru oameni care aveau ca meserie sa rupa frunzele copacilor cu mana spre a le da o anumita forma. Sau pentru oameni care alegeau pietrele din gradina imperiala una cate una. Sau pentru oamenii care se aseaza la cozi perfecte asteptand metroul sau verdele la semafor. Sau pentru vanzatoarea care nu vorbea engleza dar s-a chinuit 10 minute sa imi explice ca, desi cerusem doar 2 bule de inghetata, imi pot alege si o a treia gratis. Nu stiu cum se tine acum economia Japoniei, dar oamenii pareau sa fie linistiti financiar. Cum turistii europeni sau americani lipseau cu desavarsire speriati de cutremure si radioactivitate, nu a fost prea greu sa observ multimea de pensionari japonezi, in special femei, care vizitau Kyoto. O tara in care pensionarii isi permit sa faca turism e ok, zic eu.

Hai ca pana la urma parca nu am criticat chiar asa tare orasul. Mi s-a parut o experienta mult mai ok decat Las Vegas, in ciuda celor 3 ore in plus de zbor. Dar totusi, dupa ce am vazut, nu m-as duce sa locuiesc la Kyoto (gandul supei miso la fiecare masa ma infioara).