Stiu ca erati siguri ca am o parere despre ce se intampla acum in tarile arabe, doar eu am o parere despre orice. Si pentru ca e a mea, evident ca va intereseaza si pe voi. Asa ca o sa incerc sa fac niste preziceri (nu, nu sub forma de catrene).
Citeam la un moment dat niste studii sociologice despre cartierele rau famate din lume. Prima concluzie era ca sunt asezate in principal la periferie. Bine, era ceva mai complicat decat atat, pentru ca oamenii demonstrau practic ca nu asezarea geografica e decisiva, ci cat de bine este legata zona respectiva de restul orasului. Reusisera chiar sa gaseasca si cateva exemple cu cartiere din astea ciudate asezate in zone centrale care sa le sustina ideea. In fine, concluzia generala era totusi ca la periferie e naspa. Descoperirea cea mai interesanta era insa ca, din punct de vedere cultural, periferiile astea se aseamana mai mult intre ele decat cu orasele de care apartin. Adica un cartier nashpa din Buenos Aires e foarte similar (oare "similar" suporta grad de comparatie?) cu un cartier nashpa din Tokyo sau cu unul din Zurich (chiar Stef, exista cartiere rau-famate in Elvetia?)
Bun, unde vreau eu sa vin cu asta... Pai vreau sa ajung la faptul ca e foarte probabil ca periferia nordica a Imperiului Roman (frumosul spatiu carpato-danubiano-pontic) sa aiba mai multe in comun decat ne-am astepta cu periferia de est (Palestina, Liban, Siria) si cu cea de sud (Egipt, Tunisia, Algeria). Din experienta personala, asemanarile sunt izbitoare: vorba lunga, importanta mare a familiei, pauze lungi si dese, inteligenta nativa, smecherie nativa si ea, calitati pentru stiintele exacte, temperament coleric, alegerea caii usoare, accentul pe traditii si religie, mania persecutiei... Si probabil as mai putea gasi si altele.
Acum, ce imi spune mie chestia asta. Imi spune ca istoria noastra se va repeta in zonele astea. Bun, i-au dat jos pe Mubarak si Ben Ali, au devenit liberi. Ce se va intampla acum? Pai va urma la conducere un nou val de smecherasi, care o vor freca la greu, facand bani din camile si piramide. Vazand ca libertatea nu a rezolvat nimic, oamenii isi vor lua talpasita si vor trece balta mediterana, intr-o vizita permanenta pe la rudele din Europa. Si cum tarile de predilectie, Italia si Franta, si-au aratat deja capacitatea de a integra genul asta de mase (da, glumesc), o sa fie un show total. Asa cum spaniola o sa ajunga limba dominanta in America (asta chiar e pe bune), le fel si araba o sa ajunga limba dominanta in Europa Occientala (asta e o prezicere). Prin urmare, dragilor, puneti mana si practicati, cititi Coranul si luati-va mai multe neveste, pentru ca asta e viitorul.
Wednesday, February 16, 2011
Friday, February 4, 2011
America part 2 (Sin City)
Si uite asa am ajuns sa iau avionul spre Las Vegas... British Airways, o companie pe care o recomand tuturor celor care considera ca si mine ca Air France si orice companie membra Sky Team ar merita ca vulcanii din Islanda sa erupa non-stop ca ei (de fapt ele, companiile) sa dea faliment si sa moara in chinuri groaznice. In fine, dupa un zbor lung si 3 comedii vazute una dupa alta, am ajuns la McCarran International Airport din Las Vegas. Nu stiu daca primaria a cumparat locul de la vreun scotian (de unde si numele, care poate fi insa si o reclama la vreun frate de-al lui McDonald), dar aeroportul asta mie mi s-a parut mai mic decat Blagnac (pentru cei care nu stiu, aeroportul Toulouse-Blagnac este o chestie mica careia i s-a adaugat recent o coada lunga, numita pompos terminal D).
Spre deosebire de Blagnac, la McCarran asta ai si vamesi, care chiar te controleaza. Eram oarecum inspaimantat de povestile auzite, in care intrarea pe taramul fagaduintei este foarte dificila. Dar treaba a mers destul de repede, chiar daca am avut de completat inca vreo 2 formulare in care spuneam aceleasi lucruri pe care le spusesem si in cererea de viza. Odata acceptat in US, am inceput sa caut un mijloc de transport pana la hotelul meu de pe faimosul Strip. Pentru amatorii de istorie si geografie, Las Vegas a inceput sa fie un oras important odata cu constructia barajului Hoover si de prin anii '40 au fost legalizate jocurile de noroc. Ca orice oras american demn de numele asta, Vegas are un downtown unde se lucreaza si un uptown unde se locuieste. Pana la inceputul anilor '90, cazinourile erau grupate in downtown, in asa numita "Freemont area". Cam in acea perioada a inceput constructia de cazinouri pe "Strip", partea de sud a bulevardului care iesea din oras. Toate astea ca sa intelegeti ca in Las Vegas totul este grupat pe o strada de vreo 7km, dincolo de care incepe porumbul (sau, in cazul de fata, cactusii). Hotelul meu, la care am ajuns intr-un final cu "a special shuttle" pentru care nu exista bilete sau chitante, e in partea de nord a Stripului, iar conferinta s-a tinut undeva in partea de sud, asa ca am avut ocazia sa vizitez toate obiectivele turistice de 2 ori pe zi...
Treaba e cam asa: Las Vegas e probabil cel mai mare kitsch care poate exista pe fata pamantului. Nu stiu, banuiesc ca americanii nu au vazut prea multe la viata lor, pentru ca altfel nu pot sa imi explic succesul unei chinezarii prafuite plina cu masinute de poker. Sigur, sunt si cateva chestii geniale (spre exemplu am fost la Cirque du Soleil si am vazut Kà), dar tot ce este frumos paleste in umbra coloanelor "de marmura" facute din plastic, in fata copiilor shiny ale Turnului Eiffel, Statuii Libertatii sau Canal Grande. Ziua senzatia este aceeasi ca intr-o statiune de la malul marii in extra-sezon, prafuit si gol. Iar seara totul straluceste si canta. Multe terase, multi oameni care beau si multi cersetori. La fiecare colt de strada, cate 6-7 hispanici impart fluturasi cu femei dezbracate care pot sa iti ofere companie contra unei sume modice. Iar la colturile de strada mai excentrate, hispanicii sunt inlocuiti cu niste cutii de ziare pline cu acelasi tip de informatie.
Au fost multe lucruri care nu mi-au placut in America. Reclamele de la televizor, din care intelegi clar ca tara aia e plina de grasi diabetici si de oameni care nu si-au platit taxele. Fotbalul american, cel mai idiot spor cu putinta, unde atacul se intrerupe din 2 in 2 minute ca sa bage publicitate la tv si ca sa danseze majoretele pe stadion. Cazinourile, unde 90% din spatiu e ocupat de "pacanele", ca intr-o dugheana de cartier, nu ca intr-un cazinou adevarat. Lumina artificiala din hoteluri, care te face sa pierzi orice notiune a timpului, lucru total aiurea cand te lupti deja cu decalajul orar. Preturile afisate, care nu includ taxe si la care, atunci cand vrei sa platesti, se adauga tot timpul niste procente fara nici o logica. Chelnerii care nu zambesc si care inspira mai degraba teama decat dorinta de a reveni. Produsele care costa de 3 ori mai mult intr-un magazin decat la magazinul fix de langa. Receptionera proasta care m-a facut sa ratez excursia nerambursabila la Grand Canyon (bun, sa zicem ca a fost si vina mea in treaba asta pentru ca nu am facut un tur de recunoastere al celor 6 parcari din jurul hotelului si nu mi-am imaginat ca "North Parking" e langa "South Entrance").
Ca si concluzie, Las Vegas e clar cel mai urat loc pe care l-am vizitat, iar America s-a conformat total la "my low expectations". Sunt mai convins ca niciodata ca tara aia traieste doar din simplul fapt ca atrage prin salarii o mare parte din creierele produse de restul lumii. Dar dupa 3 generatii de locuit acolo, rezultatul este o rescriere totala a genelor si crearea de imbecili si ignoranti.
Cam atat despre super-putere si super-oras, va las un cantecel cu care m-am trezit ieri in cap.
Spre deosebire de Blagnac, la McCarran asta ai si vamesi, care chiar te controleaza. Eram oarecum inspaimantat de povestile auzite, in care intrarea pe taramul fagaduintei este foarte dificila. Dar treaba a mers destul de repede, chiar daca am avut de completat inca vreo 2 formulare in care spuneam aceleasi lucruri pe care le spusesem si in cererea de viza. Odata acceptat in US, am inceput sa caut un mijloc de transport pana la hotelul meu de pe faimosul Strip. Pentru amatorii de istorie si geografie, Las Vegas a inceput sa fie un oras important odata cu constructia barajului Hoover si de prin anii '40 au fost legalizate jocurile de noroc. Ca orice oras american demn de numele asta, Vegas are un downtown unde se lucreaza si un uptown unde se locuieste. Pana la inceputul anilor '90, cazinourile erau grupate in downtown, in asa numita "Freemont area". Cam in acea perioada a inceput constructia de cazinouri pe "Strip", partea de sud a bulevardului care iesea din oras. Toate astea ca sa intelegeti ca in Las Vegas totul este grupat pe o strada de vreo 7km, dincolo de care incepe porumbul (sau, in cazul de fata, cactusii). Hotelul meu, la care am ajuns intr-un final cu "a special shuttle" pentru care nu exista bilete sau chitante, e in partea de nord a Stripului, iar conferinta s-a tinut undeva in partea de sud, asa ca am avut ocazia sa vizitez toate obiectivele turistice de 2 ori pe zi...
Treaba e cam asa: Las Vegas e probabil cel mai mare kitsch care poate exista pe fata pamantului. Nu stiu, banuiesc ca americanii nu au vazut prea multe la viata lor, pentru ca altfel nu pot sa imi explic succesul unei chinezarii prafuite plina cu masinute de poker. Sigur, sunt si cateva chestii geniale (spre exemplu am fost la Cirque du Soleil si am vazut Kà), dar tot ce este frumos paleste in umbra coloanelor "de marmura" facute din plastic, in fata copiilor shiny ale Turnului Eiffel, Statuii Libertatii sau Canal Grande. Ziua senzatia este aceeasi ca intr-o statiune de la malul marii in extra-sezon, prafuit si gol. Iar seara totul straluceste si canta. Multe terase, multi oameni care beau si multi cersetori. La fiecare colt de strada, cate 6-7 hispanici impart fluturasi cu femei dezbracate care pot sa iti ofere companie contra unei sume modice. Iar la colturile de strada mai excentrate, hispanicii sunt inlocuiti cu niste cutii de ziare pline cu acelasi tip de informatie.
Au fost multe lucruri care nu mi-au placut in America. Reclamele de la televizor, din care intelegi clar ca tara aia e plina de grasi diabetici si de oameni care nu si-au platit taxele. Fotbalul american, cel mai idiot spor cu putinta, unde atacul se intrerupe din 2 in 2 minute ca sa bage publicitate la tv si ca sa danseze majoretele pe stadion. Cazinourile, unde 90% din spatiu e ocupat de "pacanele", ca intr-o dugheana de cartier, nu ca intr-un cazinou adevarat. Lumina artificiala din hoteluri, care te face sa pierzi orice notiune a timpului, lucru total aiurea cand te lupti deja cu decalajul orar. Preturile afisate, care nu includ taxe si la care, atunci cand vrei sa platesti, se adauga tot timpul niste procente fara nici o logica. Chelnerii care nu zambesc si care inspira mai degraba teama decat dorinta de a reveni. Produsele care costa de 3 ori mai mult intr-un magazin decat la magazinul fix de langa. Receptionera proasta care m-a facut sa ratez excursia nerambursabila la Grand Canyon (bun, sa zicem ca a fost si vina mea in treaba asta pentru ca nu am facut un tur de recunoastere al celor 6 parcari din jurul hotelului si nu mi-am imaginat ca "North Parking" e langa "South Entrance").
Ca si concluzie, Las Vegas e clar cel mai urat loc pe care l-am vizitat, iar America s-a conformat total la "my low expectations". Sunt mai convins ca niciodata ca tara aia traieste doar din simplul fapt ca atrage prin salarii o mare parte din creierele produse de restul lumii. Dar dupa 3 generatii de locuit acolo, rezultatul este o rescriere totala a genelor si crearea de imbecili si ignoranti.
Cam atat despre super-putere si super-oras, va las un cantecel cu care m-am trezit ieri in cap.
Subscribe to:
Posts (Atom)
Posts
