A quickie

E grav daca ascult Mariah Carey? Sa imi fac probleme?

Dead line, dead man

Dead-lineul a trecut pe 28.09 la 23:59 New York Time. Adica 29.09 ora 5:59 CET. Articolul a fost trimis cu succes la 4:45 CET. Promit ca e ultima noapte alba pana la ziua lu' Adi. Azi trebuie sa fac asigurare la masina si sa ma tund. Si sa beau cel putin o bere cu Omar, care vine sa isi ia la revedere de la Toulouse. Mai multe nu pot sa scriu acum, m-am saturat de scris chestii saptamana asta. Visez numai gnuplot si Latex.

Pentru azi: tot Scarlett, pe care ar trebui probabil sa o mentionez la sectiunea de multumiri in articol, fiind singura muzica pe care o suport de 2 zile.

Muriti

Indemnul din titlu li se adreseaza alora care se ocupa de reteaua de la IRIT. Daca nu as sti, as zice ca facem cercetare in geografie sau psihologie, nu in retele. De 3 zile las simularile sa mearga cand plec acasa, de 3 zile le gasesc intrerupte a doua zi. Si bineinteles ca nu se stie de ce. Si daca nu se stie de ce, inseamna ca simularile mele il fac pe Ubuntu sa isi dea duhul. Bineinteles ca nimeni nu poate sa imi explice de ce aceleasi simulari merg ziua, dar nu mai merg noaptea... Manole era un mic pusti, credeti-ma. Azi, in plus, am mai descoperit si ca, desi eu le-am dus cu manuta mea un hard disk de 1Tb pentru ca stiam ca o sa lucrez cu fisiere foarte mari, ei nu l-au instalat si eu aveam vreo 5Gb disponibili. Ceea ce a dus la stergerea unor fisiere foarte importante de catre magicul soft Eclipse, ai caror autori pot sa moara si ei odata cu cei 2 indivizi care imi amarasc viata.

Pentru cei care nu au inteles mare lucru din paragraful de mai sus, sa stiti ca nu e de bine. Dar e bine ca azi am inceput laboratoarele cu anul 1. E funny sa ii vezi cum vor sa stie mii de lucruri in acelasi timp si cum poti sa ii tii ocupati 15 minute doar invatandu-i cum sa deschida cd-romul de la calculatorul vecinului. Pacat ca dureaza putin starea asta si, incet-incet, incep sa devina persoane serioase si de incredere.

Somn

Mi-e somn. M-am intors din Romania cu bateriile incarcate dar dupa 4 saptamani de munca s-au descarcat iar. As dormi asa, vreo 12-13 ore, dar nu le am. Lunea viitoare e dead-lineul pentru ICC 2010 si eu ma uit la graficele mele ca vitelul la poarta noua. Problema nu e neaparat ca ma uit asa, ci ca aceasta activitate imi ia cam 12 ore zilnic. Oricum, sunt sigur ca o sa apara altceva si dupa, iar nevoia mea de somn se va reporta din nou pentru vreo vacanta viitoare sau, si mai probabil, pentru momentul in care o sa ies la pensie.
Ca sa intelegeti mai bine, ieri am adormit la Planetarium la Cité de l'Espace. Am dormit sub cerul instelat cum ar veni. Dar daca ma gandesc mai bine nu e relevant, pentru ca am mai adormit si alta data la Cité de l'Espace, dar la iMax, cu ochelarii 3d pe nas. Poate o fi de la vreme, sau de la mancare, sau de la sedentarism. De la medicamente nu e sigur, ca nu mai iau. O sa va tin la curent cu desfasurarea evenimentelor.

Pentru azi:

Growing up is good

Azi de dimineata m-am intalnit pe strada cu Tode si la pranz am mancat cu ea si cu Robert. Don't worry, nu transform blogul asta intr-un jurnal stupizel. Stiu ca poate nici nu o stiti pe Tode. Dar problema e ca eu o stiu si asta e blogul meu, asa ca... Dupa cum spuneam, o stiu pe Tode de cand era anul 1, de vreo 5 ani cum ar veni. Drumurile noastre s-au incrucisat destul de des de atunci si imi place sa cred ca ne revedem cu placere atunci cand o facem. Eh, nu o mai vazusem pe Tode de vreo 4-5 luni, ocupati cu treburi si vacante. Si azi la masa am realizat cat a crescut in astia 5 ani. Ea a fost bobocul cu care am vanat eu firme pentru Forum, o fetita care doar ce luase bacul si care era uimita si incantata de Bucuresti, de metroul din Pipera si de niste firme obscure de care trageam noi sa ne dea bani. Ingenuitatea e pentru mine o calitate, dar in cantitati mari poate fi rea pentru cel care o poseda si care se poate trezi ca primeste cateva lectii de viata intr-un mod foarte dur. Azi, dupa atatia ani, aveam langa mine o femeie care tocmai se mutase in noul ei apartament, asteptand sa inceapa munca la noul job. Dar, cel mai important, am vazut pe cineva care stie ce poate sa astepte de la viata si ce trebuie sa ia singur de pe raft, fara sa fi pierdut insa din naturaletea despre care vorbeam. Toata povestea asta pentru a ajunge la o singura concluzie: oamenii inteligenti nu au nevoie sa si-o ia personal in barba. Ei invata din experienta altora si reduc vanataile la strictul necesar.

Pentru azi:

Ce face hitu' din om

Ieri am fost la un concert la Saint Pierre des Cuisines, unde Dana Ciocarlie a cantat la pian muzica de camera romaneasca. O sa trec peste ironia tuluzena a unui astfel de concert sustinut langa "Culoarea Chilotilor" si o sa vorbesc despre altceva. Tipa a inceput cu sonata a doua a lui Enescu si cu niste cantece populare de prin Transilvania. Ma uitam prin sala si toata lumea motaia, un nene in fata mea dormea de-a binelea (bineinteles ca a aplaudat frenetic cand s-a trezit, dar despre fatarnicie si placerea de a lua o forma canonica alta data). Oana, plictisita, avea chef de vorba, eu ma gandeam ca mai am vreo 9 rapoarte de stagiu de citit pana joi... Si asa a trecut jumatate de concert. Eh, la reluare "l'alouette" a "bagat din top" Valurile Dunarii si Rapsodia Romana. Ce sa va zic, daca ar fi avut versuri cred ca lumea ar fi cantat cu ea, eram toti muti si incantati. Habar nu am daca a cantat bine, experienta mea cu pianul se rezuma la un baby-piano la care stiam sa cant Ceata lui Pitigoi si Frère Jacques. Probabil mai erau si altii ca mine pe acolo, habarnisti, dar bucurosi ca bruma noastra de cultura e confirmata de un expert. Ceva de genul "uite mah, nu sunt chiar asa prost, am auzit si eu melodia asta pe un disc, am si eu un "Ciobanas" pe perete, am si eu pe televizor o domnisoara Pogany". Si m-am gandit ca asta e de fapt un hit. Un element dintr-un anumit domeniu, element cunoscut chiar si de neinitiati, element care in general are o valoare destul de scazuta pentru cei care se pricep cu adevarat. Am o gramada de exemple din domenii la care pretind ca ma pricep cat de cat, de la Paulo Coelho la David Beckham si de la Mario Gerla la Coldplay. Mi se pare un fenomen interesant formarea hiturilor, cred ca mi-ar placea sa citesc un best-seller despre asta.

Asta-i hitu:

A new beginning

Asta nu inseamna ca mi-am schimbat parerea despre bloguri si blogari. Nu inseamna ca o sa pierd timp scriind aici zilnic, chiar si atunci cand nu am ce spune. Nu inseamna insa nici ca o sa scriu numai lucruri interesante, ca nu o sa aberez si ca nu o sa ii plictisesc pe aia care or sa mai arunce vreun ochi uneori. Inseamna doar ca mi-e destul de greu sa tin la curent pe toata lumea cu putinele evenimente din viata mea si ca mi s-a parut ciudat sa ma intrebe mama "Cum, te-ai operat de hernie?", moment in care mi-am dat seama ca nu ii spusesem chestia asta. Si mai inseamna ca uneori imi mai e dor de cate cineva si atunci as vrea sa mai stiu si eu ce muzica mai asculta, ce bere mai beau, cu cine si daca mai fac sex. Chestii din astea pe care ai vrea sa le stii despre prieteni. Si m-am gandit ca poate o vrea cineva sa stie chestiile astea despre mine. Sau chiar daca nu vrea nimeni sa le stie, o fi cineva caruia sa nu i se para chiar plictisitoare si sa le citeasca la micul dejun sau la lucru sau pe buda... Adica, daca mie mi s-a parut interesant sa citesc cum i s-a parut lu' Margelatu la nush ce concert, poate il intereseaza si pe el cum mi s-a parut mie la Depeche Mode. In fine, cam asta ar fi ideea, ca o sa mai arunc pe aici cate o chestie din cand in cand.

Pentru azi: