Ce face hitu' din om

Ieri am fost la un concert la Saint Pierre des Cuisines, unde Dana Ciocarlie a cantat la pian muzica de camera romaneasca. O sa trec peste ironia tuluzena a unui astfel de concert sustinut langa "Culoarea Chilotilor" si o sa vorbesc despre altceva. Tipa a inceput cu sonata a doua a lui Enescu si cu niste cantece populare de prin Transilvania. Ma uitam prin sala si toata lumea motaia, un nene in fata mea dormea de-a binelea (bineinteles ca a aplaudat frenetic cand s-a trezit, dar despre fatarnicie si placerea de a lua o forma canonica alta data). Oana, plictisita, avea chef de vorba, eu ma gandeam ca mai am vreo 9 rapoarte de stagiu de citit pana joi... Si asa a trecut jumatate de concert. Eh, la reluare "l'alouette" a "bagat din top" Valurile Dunarii si Rapsodia Romana. Ce sa va zic, daca ar fi avut versuri cred ca lumea ar fi cantat cu ea, eram toti muti si incantati. Habar nu am daca a cantat bine, experienta mea cu pianul se rezuma la un baby-piano la care stiam sa cant Ceata lui Pitigoi si Frère Jacques. Probabil mai erau si altii ca mine pe acolo, habarnisti, dar bucurosi ca bruma noastra de cultura e confirmata de un expert. Ceva de genul "uite mah, nu sunt chiar asa prost, am auzit si eu melodia asta pe un disc, am si eu un "Ciobanas" pe perete, am si eu pe televizor o domnisoara Pogany". Si m-am gandit ca asta e de fapt un hit. Un element dintr-un anumit domeniu, element cunoscut chiar si de neinitiati, element care in general are o valoare destul de scazuta pentru cei care se pricep cu adevarat. Am o gramada de exemple din domenii la care pretind ca ma pricep cat de cat, de la Paulo Coelho la David Beckham si de la Mario Gerla la Coldplay. Mi se pare un fenomen interesant formarea hiturilor, cred ca mi-ar placea sa citesc un best-seller despre asta.

Asta-i hitu: