Homare Sawa, sigur nu ati auzit de ea

Recunosc, misoginul din mine a suferit teribil timp de 120 de minute aseara. Alesese sa priveasca USA-Japonia in amintirea unui Suedia-Germania de acum cativa ani, tot o finala de ceva, care il amuzase teribil. Dar dupa astea 120 de minute, finala campionatului mondial de fotbal feminin era mai tare decat cea a baietilor din vara trecuta. Poate ca tactic nu era meciul perfect (desi mult peste orice intalnire de Liga 1), dar traseele erau gandite. Poate ca fizic performantele nu erau aceleasi (desi Abby Wambach e mai puternica decat Torje, Costea sau Dodel), dar efortul era exemplar. Ok, primul gol al japonezelor fusese putin comic, dar al doilea (marcat de cea care da titlul postului) era demn de orice gol marcat de Ibrahimovic sau Chicharito. Si, poate cel mai important, misoginul aprecia fotbalul asta mai lent dar jucat in ideea de a marca goluri, nu de a te apara sau de a face tiki-taka 80 de minute. Ii era un pic rusine, dar renuntase sa mai schimbe la Supercupa Romaniei sau la si mai plictisitoarea Copa America si privea un fotbal fara intrari dure, fara rezultate decise de pariuri sportive, si, culmea, fara Gigi Becali. Cand, in ultimul minut de joc, Azusa Iwashimizu a facut probabil cel mai elegant fault in situatie de ultim aparator, misoginul era aproape convins sa devina feminist si sa mai dea o sansa pana si boxului feminin. Dar dupa 120 de minute au urmat penaltyurile... E adevarat ca ultimele 2 penaltyuri au fost trase excelent. Dar primele 6... Stiu, si multi fotbalisti barbati au ratat penaltyuri in situatii similare. Dar nu in felul asta. Hai, ca vrei sa rupi plasa si dai pe langa, ca nu bati foarte plasat si ghiceste portarul coltul, ca e unul aiurit care isi bate joc... Dar 6 jucatori care sa dea toti pasa la portar de la 11m nu am mai vazut. Serios, chiar si penaltyurile marcate au fost batute prost, dar le-a scapat portarul american printre maini (Hope Solo, probabil emotionata ca unul in tribuna avea placuta cu "Hope, would you mary me?"). Asa ca misoginul e acum convins ca femeile nu inteleg suficient de bine semnificatia momentului ca sa se poate concentra cum trebuie. Isi imagineaza cum se gandeau deja ele la felul in care or sa decoreze camera in care vor tine cupa, cum traiau o adevarata drama la gandul ca snurul medaliei pe care o vor primi nu se asorteaza cu echipamentul, in fine, cum nu isi puteau scoate din minte vorbele antrenorului (sau antrenoarei in cazul americancelor) care le sfatuise sa fie calme. "Oare ce o fi vrut sa spuna, ca in general nu sunt calma? Oare asta e imaginea exterioara care reiese din comportamentul meu care incerc sa fie cat mai asertiv cu putinta? Sau poate nu vorbea despre mine. Poate se referea la vaca aia grasa de Alex Morgan, aia are tot timpul probleme sa isi stapaneasca nervii... Pfff, nah ca am ratat. Eh, e bine si asa, nu mi-a stat bine niciodata cu aur, medalia asta de argint o sa imi scoata mai bine in evidenta zambetul"